Descoperirea Botoxului, o formă purificată și diluată a înfricoșătoarei toxine botulinice a revoluționat ramura medicinei estetice așa cum nimeni nu se gândea vreodată. În definitiv, la mijloc este una dintre cele mai mortale toxine din lume. Cea care provoacă botulismul, boala de care bunicii și străbunicii noștri vorbeau în șoaptă. Ce face botulismu? Provoacă paralizii. Unde se găsea? În mediile cu foarte puțin oxigen, cum sunt conservele, de exemplu. Și deși botulismul este o boală care a urmărit omenirea de la începuturile civilizației, abia în secolul XIX un fizician entuziast a remarcat că un număr mare de pacienți s-a îmbolnăvit grav după consumul unui anume cârnat de la măcelărie. A publicat imediat o teză în care explica simptomele bolii produse de cârnați.

În 1885 un profesor din Belgia, specialist în microbiologie, a studiat lucrarea predecesorului său și a corelat-o cu întâmplările tragice care au zguduit lumea în acele vremuri: în timpul unei înmormântări toți membri unei formații de muzică funerară au decedat după ce au consumat castraveți murați și cârnați. Acesta a reușit performanța de a izola în laborator un microorganism anaerobic pe care l-a denumit Bacillus Botulinum, după traducerea din limba latină a cuvântului botulus care înseamnă… cârnat. În ziua de astăzi, bacteria poartă numele științific de Clostridium Botulinum. Ceea ce au descoperit cei doi oameni de știință a fost un lucru fără echivoc: toxina botulinică, chiar și în doze extrem de mici poate fi mortală.

Destul de recent, prin 1970, lumea medicală a descoperit că o particulă minusculă din această toxină poate fi folosită în scop terapeutic. Un medic oftalmolog din San Francisco a început să folosească un derivat din toxina botulinică de tip A pentru tratarea blefarospasmului (clipitul involuntar). Aproape în aceeași perioadă s-a început tratarea strabismului. Astfel că în anii 80 tot mai mulți medici oftalmologi și neurologi au început să folosească toxina botulinică pentru a trata ochii încrucișați, clipirea necontrolată și spasmele faciale.

În 1987 un astfel de medic oftalmolog a realizat faptul că în urma unui tratament pe care-l efectua unei paciente, acesteia i s-a decongestionat vizibil fața. Și de aici au început experimentele. Prima încercare a fost făcută pe o asistentă medicală, care a fost de acord să i se injecteze substanța ce conține toxină botulinică în ridurile de expresie de la frunte. În mai puțin de o săptămână toată lumea a remarcat faptul că asistenta căpătase o nouă privire, mult mai luminoasă, și o expresie mai tinerească a chipului. Această asistentă este pacientul zero al Botoxului.

Chiar dacă acest experiment a avut loc în 1987, a fost nevoie de un deceniu pentru ca lumea să se convingă de beneficiile estetice ale Botoxului. Ideea de la care s-a plecat în acest experiment cu rezultat fericit era una înfricoșătoare: o toxină mortală îți poate paraliza mușchii, relaxându-i, ștergând astfel liniile și ridurile fine. Până și dermatologii aveau temeri la aceste afirmații. Dar vestea despre această toxină a circulat ca vântul și ca gândul: conferințele medicale care vizau acest subiect au devenit un succes absolut, toată lumea medicală voia să vadă și să audă știri despre acest subiect fenomenal. În 1991compania farmaceutică Alergan a cumpărat drepturile de folosire ale substanței active folosite de oftalmologi și denumită Oculinum. Numele cu care a fost rebranduită este Botox.