Doamna doctor Roxana Crăpătureanu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și este medic specialist dermato-venerolog. A făcut parte din echipa pregătită pentru această specialitate la Spitalul Clinic Colentina.
În timpul anilor de rezidențiat a participat în calitate de autor și coautor la multiple lucrări științifice și postere prezentate în cadrul conferințelor și congreselor de dermatologie. Astfel, în 2012, doamna doctor Roxana Crăpătureanu a primit o importantă bursă de studiu din partea Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie numită Michael Hornstain Memorial. Ca orice medic pasionat de ceea ce face, învață permanent, participând la cursuri, conferințe, stagii de pregătire susținute în România și în străinătate. Majoritatea dintre acestea sunt cursuri de prestigiu susținute de specialiști din străinătate.
EDUCATION AND TRAINING
- Allergan Medical Institute – Praga 2017
- Interventional Cosmetics (botulinum toxin and fillers) – London, Februarie 2013
- Dermoscopy – Bucharest, Noiembrie 2012
- Genodermatosis – Salzburg & Innsbruck, Ianuarie 2012
- Psychodermatology – Bruxelles, Iulie 2011
- Videodermatopathology – Reykjavik, Martie 2011
- Contact dermatitis – London, Februarie 2011
- Hair and Scalp – Bologna, Noiembrie 2010
- Principles of dermoscopy – Bucharest, Mai 2010
- Onichology – Bruxelles, Septembrie 2009
- Dermatopediatry – Bucharest, August 2009
- Microbiology – Vienna, Iulie 2009
- Dermatological surgery – Cluj-Napoca, Martie 2009
- Dermoscopy – Cluj-Napoca, Noiembrie 2009