Știm deja că principala cauză de îmbătrânire a pielii este deshidratarea. Și dacă în prima tinerețe, la vârsta de 20 de ani țesuturile pielii nu au nevoie de nimic pentru a funcționa la capacitate maximă, cu fiecare an care trece, umiditatea pielii se pierde. Și atunci, noi, femeile, intervenim și aplicăm pe față și gât tot ceea ce pică în mână, influențate de campanii de marketing și reclame agresive. Nicio cremă nu ne aduce tinerețea înapoi. Nicio formulă nu oprește timpul loc.
Există, însă, soluții pentru o traversare blândă a perioadelor din viața noastră. Printre ele, la loc de cinste, stă așezat și acidul hyaluronic.
Da! El ne poate îmbunătăţi textura pielii şi poate amâna cu ani buni procesul de îmbătrânire cutanată. Pentru că în fiecare an care trece, corpul nostru sintetizează cantități tot mai mici de acid hialuronic, colagen elastină, cu alte cuvinte, cocktailul esențial pentru susținerea dermei. Și când aceste ingrediente sunt tot mai puține, pielea noastră se prăbușește, iar trăsăturile feței se înnăspresc.
Ce face, concret, acidul hyaluronic? Hidratează din interior în cazul injecțiilor efectuate la nivelul feței.
Azi este mâine nu…
Natura a fost darnică. Ne-a oferit tot ceea ce aveam nevoie. Timpul însă, n-a fost în totalitate de acord cu aceste daruri. Și a decis să fie temporare. Astfel că, deși în structura pielii noastre există cantități suficiente de acid hialuronic, el nu se poate conserva în țesuturi pentru mult timp. Iar principala calitate a acestei substanțe este că reține apa în piele mai bine ca oricare alt ingredient natural sau sintetic. Un gram de acid hyaluronic este capabil să susțină până la 6 litri de apă.
Creme sau fillere?
Chiar dacă vă promit minuni la nivelul pielii, cremele pe bază de acid hyaluronic aplicate local nu vor avea nicicând același impact ca un filler dermal. Nu sunt un substituent pentru fillere, oricât de bine formulate ar fi aceste creme. Sigur că e indicat să ne îngrijim pielea și să preîntâmpinăm din timp formarea ridurilor. Dar rezultatele cu adevărat spectaculoase se văd după injectarea acestor fillere subcutanate care ajung acolo unde cremele nu pot pătrunde
0 Comentarii